19 May, 2012

Protecția Consumatorului

Nereguli la lactate

Lapte bătut şi iaurt expirate, dar şi caşcaval din lapte de capră care conţinea de fapt lapte de vacă au fost descoperite de comisarii de la Protecţia Consumatorului Suceava în urma unor controale. Au fost date 23 amenzi de 72.000 de lei, potrivit unui comunicat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava. Sursa: Evz.ro

Brânzeturi cu multă apă şi puţin lapte

O nouă serie de controale a celor de la Protecţia Consumatorului a demonstrat că jumătate din brânzeturile investigate sunt falsuri. În locul untului superior s-a găsit o pastă cu 80% ulei vegetal. La fel s-a întâmplat şi la telemea şi caşcaval. Controalele au arătat că în chefir există 2,6% grăsime, în loc de 3,3, iar [...]

Coca Cola din România, mai proastă decât în alte ţări

În Germania, o Cola sau o ciocolată costă aproape dublu decât în România. Explicaţia preţului redus este conţinutul îndoielnic. În Cola se introduce zahăr de proastă calitate. Euroactiv, organizaţie europeană ce se ocupă cu drepturile consumatorilor, a analizat produsele marilor companii alimentare pentru a observa diferenţele aceleiaşi mărci, vândute în mai multe state. Mai periculos [...]

Petrecere câmpenească cu alimentele depozitate în soare și lăzi frigorifice murdare

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Consumatorilor Gorj (CJPC) Gorj au efectuat, ieri, mai multe controale în rândul comercianţilor de la serbarea câmpenească organizată la Drăgoieni În urma verificărilor, comisarii au constatat că produsele alimentare erau depozitate necorespunzător, în soare, iar lăzile frigorifice nu funcţionau sau erau murdare. De asemenea, angajaţii erau echipaţi necorespunzător. "În [...]

Nou

MĂCELARI ȚEPUIȚI. Cum au fost păcăliți zeci de prahoveni să muncească gratis în Germania

O firmă din Ploiești îi păcălește pe amatorii de locuri de muncă în străinătate, cu anunțuri prin care promit că asigură slujbe de măcelari în Germania și Belgia.Odată ajunși acolo, bărbații care visau să strângă strângă mii de euro, sunt nevoiți să cerșească mâncare pentru a putea supraviețui. Asta pentru că din salariul promis de [...]

McDonald’s “îi dopează” pe români cu sare. Burgerii din România au mai multă sare decât în Marea Britanie

Produsele companiei puse în vânzare în țara noastră au mai multă sare decât în regatul britanic, dar mai puțină decât în Statele Unite. Un Big Mac din România conține clorură de sodiu cât porția zilnică necesară recomandată de specialiști Meniul oferit publicului de lanțul de fast-food conține cea mai multă sare în produsele din Statele [...]

“Am fost ameninţat că rămân fără curent electric dacă nu plătesc taxa radio-TV”

Chiar dacă sunteţi sfătuiţi să plătiţi taxa radio TV fi indcă altfel rămâneţi fără curent electric, nu există acest risc. Trebuie doar să precizaţi clar ce vreţi să achitaţi. Cristi Ciobotaru a fost la o casierie Enel pentru a-şi plăti factura la electricitate. "Trebuia să achit pentru două luni. Fusesem plecat din ţară vreo cinci [...]

Noua păcăleală aplicată firmelor. Falşi comisari de la Protecţia Consumatorului acordă amenzi şi cer plata lor pe loc

Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a atras atenţia agenţilor economici că a primit reclamaţii privind falşi inspectori care amendează şi apoi încasează penalităţile Problema falşilor inspectori care merg în teren i-a fost semnalată preşedintelui ANPC de agenţi economici şi subordonaţi din teritoriu. "Comisarii reali ai ANPC nu încasează amenzi pe chitanţe. [...]

Mezelurile vor avea reţeta la vedere

Stelian Fuia, ministrul Agriculturii, susţine că românii se hrănesc cu mezeluri de o calitate îndoielnică, deoarece nu mai există obligativitatea ca producătorii să afişeze reţeta. Ministrul a spus că intenţionează să introducă din nou această obligativitate. Această regulă, de a se prezenta reţeta, a fost scoasă anul trecut, la cererea industriei de profil. Citiți și: [...]

Nou

Harta Rutiera a Romaniei

Nereguli în pieţele bucureştene

Târgurile şi halale pieţelor din Capitală au fost verificate de comisarii de la Protecţia Consumatorului. S-au depistat probleme la comercializarea produselor de Paşte, motiv pentru care s-au aplicat amenzi contravenţionale de peste 60.000 lei. Au fost controlate Piaţa Obor, Complex Comercial Obor, Piaţa 16 Februarie, Piaţa Veteranilor, Berceni şi Agronomiei. Sursa: Evz.ro

Şeful Protecţiei Consumatorului: “Nu ţin minte ca bunica să fi produs vreodată parizer”

Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a declarat că mulţi producători sau comercianţi introduc pe piaţă produse cu denumiri care induc ideea falsă că ar fi tradiţionale "De foarte multe ori, din dorinţa de a se introduce pe piaţă unele produse tradiţionale, producătorul sau comerciantul vine cu tot felul de idei, iar [...]

Informaţii gratuite pentru consumatori

Asociaţia Naţională pentru Protecţia consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România a lansat încă un Centru de Educare şi Informare a Consumatorilor, cu caracter permanent, în incinta Magazinului Plafar din zona Dorobanţi. Aici, consumatorii vor putea găsi materiale informative gratuite, în domeniile: mediu, sănătate, financiar-bancar şi alimentaţie. Sursa: Evz.ro

Fructele şi legumele turceşti conţin substanţe toxice

Organizaţia "Greenpeace" a prezentat un studiu conform căruia legumele şi fructele din Turcia conţin un nivel periculos de pesticide şi alte substanţe periculoase. S-au analizat 76 de fructe şi legume. Dintre produsele vegetale studiate, cele mai multe substanţe toxice s-au găsit în pere, ardei şi struguri. Spre exemplu, ardeii analizaţi erau contaminaţi cu 24 de [...]