19 May, 2012

Antena 3

Badea, despre plagiatul lui Mang: A copiat cu tot cu greşelile ăluia, nici măcar nu a găsit pe unul calumea să-l plagieze

Mircea Badea, realizatorul “În gura presei”, a comentat în ediţia de luni seara a emisiunii plagiatul lui Ioan Mang. Jurnalistul a vorbit despre scrisoarea pe care premierul Victor Ponta a trimis-o preşedintelui Academiei Române. Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de [...]

Vladimir Putin a numit un muncitor într-o poziţie cheie din adminsitraţie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a numit vineri reprezentantul personal în regiunea Ural, în persoana unui angajat al unei uzine de tancuri de asalt, care a propus în decembrie să vină să îl apere de manifestanţi, relatează AFP.    Igor Holmanskih, şef de atelier în uzinele UralWagonZavod din Nizhny Tagil, un complex important al industriei militare ruse, [...]

A început summitul G8. Situaţia din Siria şi programul nuclear iranian, printre subiectele cele mai importante

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a întâmpinat vineri seara, la Camp David, pe liderii G8, marcând astfel debutul summitului care va fi dedicat în special crizei datoriilor în Europa , relatează AFP.    Obama, purtând o veste, fără cravată, i-a salutat pe aceşti demnitari, începând cu Jose Manuel Barroso şi Herman van Rompuy. Preşedintele francez, Francois [...]

Cele mai jenante apariţii ale sportivilor. Au arătat mult mai mult decât trebuia

Apariţiile sportivilor şi vedetelor sunt întotdeauna foarte bine mediatizate. Mai ales când aceste apariţii sunt mai mult decât jenante, scrie oddee.com.Chiar dacă este un subiect delicat, cineva ar trebui să le spună că pantalonii şi jambierele lor sunt prea strâmţi sau ridicaţi prea sus. Sau dacă nu, să fie pregătiţi să suporte consecinţele. Sursa: Antena3.ro

Nou

Merkel vrea să-i întrebe pe greci dacă doresc sau nu rămânerea lor în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel propune organizarea, odată cu scrutinul din Grecia, a unui referendum pe tema menţinerii sau nu a ţării în zona euro, anunţă Biroul premierului interimar grec, citat de AFP.    În cursul unei discuţii cu preşedintele Greciei, Carolos Papoulias, Angela Merkel “a evocat ideea organizării unui referendum, în paralel cu alegerile din iunie, [...]

Principi şi principese, prinţi şi prinţese, politicieni şi oameni de afaceri s-au bucurat de regalul fotbalistic de pe National Arena

Principele Radu şi Pricipesa Margareta,  prinţul moştenitor al Spaniei , premierul României Victor Ponta, numeroşi politicieni, oameni de afaceri şi nume importante din sport. Cu toţii au urmărit cel mai important meci jucat vreodată în România din lojele Arenei Naţionale. Victor Ponta: “Un spectacol extraordinar, merita Bucurestiul, merita stadionul, merita pentru ca a fost un [...]

Politica nu are ce căuta în sport! Un star argentinian a fost exclus din lot la un turneu pre-olimpic

Jucătorul argentinian de hochei care a fost filmat antrenându-se pe Insulele Falkland într-un video controversat care a stârnit furie în Marea Britanie săptămâna trecută a fost exclus din lotul țării sale pentru ultimul turneu de pregătire înaintea Olimpiadei de la Londra. Fernando Zylberberg, un mijlocaș de 34 de ani care este și căpitanul formației argentiniene, [...]

Marfă în valoare de 100.000 de euro, confiscată de poliţişti dintr-un complex comercial

Poliţiştii desfăşoară sâmbătă controale într-un complex comercial din Bucureşti de pe str. Dragonul Roşu, valoarea bunurilor contrafăcute descoperite depăşind în prezent 100.000 de euro, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae.    ‘Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Sectorului 2 Poliţie, împreună cu Autoritatea Naţională Vamală, desfăşoară controale într-un complex [...]

Somn printre dinozauri, la Muzeul Grigore Antipa

Somn usor printre dinozauri. Este cea mai traznita oferta pentru copii a Muzeului Antipa a fost pusă în practică vineri seară. Peste 20 copii şi-au petrecut noaptea printre exponatele muzeului bucurestean. Ineditul eveniment va fi organizat lunar, iar la el pot participa doar copiii cu varste cuprinse intre 6 si 12 ani. Copiii au dormit [...]

Nou

Harta Rutiera a Romaniei

Materiale de campanie electorală ale PSD au fost rupte în mai multe zone ale judeţului Braşov

Preşedintele PSD Braşov Constantin Niţă a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în mai multe zone ale judeţului, afişele şi banerele candidaţilor PSD sunt rupte sau vandalizate, informează Agerpres. În plus, Niţă a spus că în municipiul reşedinţă de judeţ nu primeşte aprobare de la primărie pentru desfăşurarea unor manifestări în Piaţa Sfatului. „Eşti [...]

Preşedintele filialei PP-DD Neamţ: Vrem alianţe post-electorale doar în interesul comunităţii

Filiala Neamţ a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) nu va face nicio alianţă electorală până după alegerile locale, iar eventualele alianţe post-electorale vor avea în vedere doar interesul comunităţii, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Mihai Fărcăşanu, preşedintele filialei. „Vreau să dezmint categoric că PP-DD ar fi un partid controlat în judeţ de [...]

Depăşire fatală: O tânără din Timiş şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier

O tânără în vârstă de 21 de ani şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier, produs din inconştienţă. A intrat într-o depăşire fără să se asigure şi să ţină cont de faptul că şoseaua era umedă. A derapat şi a fost prinsă la mijloc între autoturismul de teren care venea din faţă şi maşina pe [...]

Coincidenţă sau un piroman? Al patrulea bolid, făcut scrum în numai câteva zile, la Botoşani

Coincidenţă sau plan diabolic. Un al patrulea bolid de lux incendiat în doar câteva zile i-a dus cu gândul pe poliţiştii din Botoşani că au de-a face un un piroman. O maşină de 10.000 de euro s-a făcut scrum noaptea trecută în acelaşi cartier şi la aceeaşi oră, ca în urmă cu trei zile când [...]